Dan G

Articol preluat din Ziarul Financiar, autor Sorin Paslaru:

New York City. The City. Nimic din Europa nu este comparabil cu marele oras, unde nu se vede soarele de zgarie-norii din Manhattan. Nici zgomotul infundat, de linie de productie care patrunde prin ferestrele definitiv inchise de la etajul 20 al hotelului, nici multimile care ies de la metrou umpland trotuarele ora de ora ca de la un meci de fotbal, nici masinile gigant, ca niste mini-autobuze, cu care merg americanii la servici.

Everybody is crying, dar nimeni nu se plange. Iar daca o face, o face in soapta.
 
“It’s so bad”, sopteste o profesoara de 60 de ani din Tennesse, venita la New York pentru o conferinta despre leadership. “Aici nu se vede criza, aici sunt multi turisti. Dar mergeti inauntrul Americii sa vedeti situatia reala. America trece printr-o implozie (US is experiencing an implosion – engl.). Intelegeti despre ce vorbesc? Explodeaza in ea insasi. Tinerii nu au de lucru. Oamenii isi parasesc casele.”

Inainte de ’89, romanii vorbeau in soapta cu strainii (sau nu vorbeau deloc) despre viata de zi, de frica Securitatii. Profesoara din Tennessee vorbeste in soapta de frica sa nu-si piarda jobul. Cine are un job in zilele acestea in America tine cu dintii de el. Nu-si da numele, cum nici vanzatoarea de la Bolton’s nu a vrut sa si-l dea. “Sper ca nu o sa-mi faci greutati.” Profesoara vorbeste despre saraci si bogati, vorbeste despre bancherii “lacomi” ajutati de stat. Dar nu au fost dintotdeauna saraci si bogati? “Ba da, dar clasa medie putea sa traiasca. Acum se chinuie.

La 70 de ani, Ellie strange farfuriile intr-o pizzerie si este mult mai comunicativa. A venit de 40 de ani in New York din Republica Dominicana pentru ca voia sa divorteze si oriunde se ducea toti se uitau crucis la ea. “Aici este libertate. Aici poti sa-ti faci o afacere intr-o ora. Nu pot sa stau acasa sa ma uit la televizor. Am nevoie sa ma misc.” Cum e cu criza? “Stii ce, de fapt esti mereu in criza. Tot timpul ai ceva de facut, poate ti-e teama ca nu-ti iese, treci peste si iar o iei de la inceput.” Dar cum e cu visul american? Dupa cati ani de lucrat intr-un restaurant poti ajunge sa ai restaurantul tau? “Depinde cat esti de puternic, de cat esti de organizat. Totul depinde de tine. Stii care este ideea? Trebuie sa-ti vezi de obiectivul tau, de drumul tau.” Dar au vreo sansa saracii sa scape de saracie aici mai mult decat in alta parte? “Intotdeauna vor fi bogati si saraci. Stii tu, sunt oameni in Bronx care traiesc cu gandacii plimbandu-se pe pereti. De ce traiesc asa? Pentru ca asa vor.”

Move, move, move. Orasul care nu sta niciodata. Garniturile inguste de metrou se innoada ca niste serpi, aluneca unele peste altele in cea mai complicata retea din lume. Barbati picotesc pe scaune, tinere cu sacose de la Macy’s sau Gap studiaza hartile. O turista mai in varsta a intrat in panica si plange. “S-a ratacit”, spune un barbat care o apuca protector de umeri.

Presiunea e mare aici. E fantastica. Se simte in aer. Coboara din salile de tranzactii de la New York Stock Exchange si se prelinge pe Broadway, in salile de musical, unde actorii trebuie si sa danseze, dar sa si cante in acelasi timp. Si pana in magazinul de jucarii Toys’ R’ Us din Times Square, unde patru tineri cu aparatele de gat invita clientii care pasesc pe usa glisanta la o fotografie. “Hello. Do you want a picture?” Majoritatea refuza, dar ei sunt tenace. Isi pastreaza zambetul pe buze si o iau de la capat. 10 ore pe zi. Pentru cati bani? “Opt dolari pe ora”, raspunde Linda. Ajung banii? “Nu, nu ajung deloc.”

Soferul de taxi Gurye Arona este din Senegal si lucreaza in New York de 6 ani. Plateste 1.000 de dolari pe luna chirie pentru un apartament in Bronx. Cum merge afacerea? “Foarte prost. Veniturile au scazut cu 50% fata de anul trecut.” Dar cand a inceput sa mearga prost? “Cam de cand a venit Obama la Casa Alba. Se vede ca oamenii nu mai au bani, nu mai vor sa mearga cu taxi, prefera metroul sau autobuzele”, spune el.

Poti sa faci bani in America? “Foarte greu, omule, foarte greu. Trebuie sa muncesti si sa dormi, atat. Trebuie sa lupti cu tine. Oamenii de aici nu au viata. Prietenii mei au strans ceva bani si au plecat acasa, sa stii.” Dar de ce vin atatia imigranti in America? De ce cred ca aici pot avea o viata mai buna? “Pentru ca asa vad la televizor, omule. Dar ce este aici este foarte diferit fata de ce este la televizor. Stii cat, un pic mai bine, cu atata daca ar fi acasa mai bine, nimeni nu ar mai pleca”, lipeste Gurye doua degete sa arate mai clar.

O cursa medie costa circa 10 $. Din Manhattan pana la Aeroportul JFK, tarif fix: 35 de dolari. Taxiul lui Gurye Arona nu are statie de comunicare. El isi ia clientii doar din strada, dintre cei care ridica mana. Ii vezi. Tineri in costume, cu ochii in Blackberry, ies in strada, ridica mana fara nici macar sa arunce o privire si pescuiesc rapid o masina din marea galbena de taxiuri.

Fast, fast, fast. Aici totul trebuie sa fie rapid, altfel esti scos din rand. Restaurantele de top au usieri – the doorman – a caror unica treaba este sa deschisa si sa inchida usa pentru clienti. De altfel, orasul este plin de portari in livrea. Stau in fata building-urilor de locuinte a caror intrare, cu un lobby cu fotolii elegante, receptie si copertina in exterior, cat sa nu te ploua pana la limuzina, seamana cu a unor hoteluri. Portarul de la Plaza Private, o cladire de locuinte chiar langa Central Park, dezvaluie cat costa sa stai in centrul universului: “$6.5 million for one bedroom apartment”.

Fast & Strong. Soferii de taxi, politistii sau curierii, dar si businessmenii prefera pantofii trainici, bine cusuti, cu botul rotund. Multi chiar poarta ghete, chiar daca vremea este calda inca in octombrie.
“Au un varf de otel, omule. Daca trece o masina peste picior, nici nu simt”, explica un doorman.

Repede, dar si practic. Mesele de restaurant au la margine prelungiri rotunjite prinse in balamale gata sa fie folosite daca e nevoie de o suprafata mai mare. In aeroport, la hotel si oriunde se formeaza o coada sunt scoase imediat picioare de plastic de un metru conectate intre ele cu benzi late de 10 centrimetri care organizeaza oamenii in rand.

Toate strazile sunt numerotate in Manhattan: de la sud la nord bulevardele – the avenues, de la est la vest strazile. Oamenii se misca usor de la un capat la altul al orasului imens, mai ales cu metroul. Pentru un angajat intr-o banca din inima Manhattanului, sa stea la o ora distanta de servici intr-o locuinta pe care sa plateasca o chirie de 2.500 $ este o buna pozitionare.

Salariul mediu in Manhattan este de 100.000 $ pe an. Aici este kilometrul zero al competitiei in business. Tara headquarterilor de banci si multinationale. In 59 de km patrati, adica un dreptunghi de 10 pe 6 kilometri patrati, traiesc ziua 3 milioane de oameni si pulseaza o economie de 1.000 de miliarde $, adica de 5 de ori mai mare decat a intregii Romanii. Cum e posibil? Pentru ca cei 59 de km patrati trebuie inmultiti cu cele 40-50 de etaje inaltime medie a building-urilor. Sute de km patrati de birouri unde se decid strategii de investitii si se fac afaceri pentru tot restul globului.

Cum se vede dintr-un astfel de birou criza economica? “Problemele mari au fost rezolvate. Consumatorii incep sa-si recapete increderea, dar va fi o revenire foarte lenta”, crede Ned Finkle, vicepresedinte strategic marketing la producatorul de placi video Nvidia.

El spune ca oamenii s-au saturat sa ii tot auda palavragind pe politicieni la televizor. “Lumea vrea sa se intoarca la viata de zi cu zi, sa nu se mai intereseze de guvern. Vrea sa-si cumpere o casa, vrea un computer nou. O sa trecem si peste aceasta perioada.”